Maria şi Andrei

Print Friendly, PDF & Email

Nu toată lumea poate fi degajată în faţa unui aparat foto. Unii încearcă să găsească poziţii şi expresii care să-i avantajeze, alţii se blochează de tot. Eu nu prefer nici una din aceste variante. Mulţi mă întreabă temători cum să stea, imi spun că nu sunt fotogenici. Cred că cele mai reuşite fotografii apar în momentul în care subiecţii fac abstracţie de fotograf. În consecinţă aşa imi sfătuiesc şi clienţii.

Cu Maria şi Andrei a fost destul de simplu. Au înţeles perfect ce au de făcut şi pot spune că s-au descurcat perfect. Ar fi fost aproape imposibil să fie altfel, sunt un cuplu cu simţul umorului şi foarte îndrăgostiţi.

In urma discuţiilor cu ei le-am aflat povestea. Am hotărat astfel să facem şedinţa foto de dinaintea nunţii chiar în locul în care s-au cunoscut, într-un club. Nu era aproape nimeni la ora la care am fost şi am ales o masă chiar din locul în care s-au văzut prima dată. Am discutat, au povestit şi la un moment dat şi-au făcut chiar şi nişte “planuri” legate de următorii ani de căsătorie.

Apoi a urmat evident nunta. Ziua nunţii a fost superbă iar eu m-am bucurat că au ştiut să lase grijile la o parte şi să se bucure la maxim de nunta lor. Petrecerea a fost una dintre cele mai reuşite la care am fost. Pot spune că s-a dansat fără oprire, s-au inventat paşi noi de dans iar veselia şi voia bună au pus stăpânire de la început.